Wiki90: Enciclopedia stilului anilor 90 pe web
În articolul de astăzi vom aborda subiectul Claudius Florimund de Mercy, un subiect care a stârnit interes și dezbatere în ultima vreme. Claudius Florimund de Mercy este o problemă care afectează un spectru larg al societății, de la aspecte personale până la probleme politice, economice și culturale. Pe parcursul acestui articol vom explora diferite perspective și vom face lumină asupra diferitelor aspecte legate de Claudius Florimund de Mercy, cu scopul de a oferi o viziune completă și obiectivă asupra acestui subiect atât de relevant astăzi.
Claudius Florimund Mercy | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 1666 Longwy, Lorraine(d), Franța |
Decedat | (68 de ani) Parma, Ducatul Parmei(d) |
Înmormântat | duomo di Reggio Emilia |
Părinți | Pierre Ernest de Mercy |
Ocupație | ofițer |
Limbi vorbite | limba franceză |
Activitate | |
Ramura | exercitus imperii |
Gradul | general |
Bătălii / Războaie | Războiul Succesiunii Spaniole |
Modifică date / text |
Claudius Florimund de Mercy cunoscut și sub numele Contele Mercy (n. 1666, Martin Fontaine, în Longwy regiunea Lorena; d. 29 iunie 1734, căzut în bătălia pentru castelul Crocetta, în apropiere de Parma) a fost un feldmareșal imperial. În anul 1700 a fost consemnat Claudius Florimund Mercy ca domn de Fontoy, Looten și Schöndorf . Tatăl lui a fost ridicat în 23 septembrie 1686 la rangul de Baron.
Bunicul lui a fost François Comte de Mercy, (născut în Longwy, Lorena, decedat la data de 3 august 1645), fost general în armata bavareză și apoi în armata imperială austro-ungară.
Părinții săi au fost Comte Pierre Ernest de Mercy (1641–1686) și Marie Christiane d'Allamont. Florimund Claudius de Mercy nu a avut copii. El a adoptat doi copii de neam îndepărtat, care i-au preluat titlul "de Mercy": Antoin Mercy d'Argenteau, decedat în 1676, și fratele lui, Florimond Claude Mercy d'Argenteau (1727-1794), moștenitorul averii părintești.
A activat ca general în armata lui Eugeniu de Savoia, a fost comandant militar și președintele administrației imperiale a Banatului (în perioada 1716 - 1734), menținându-se astfel influența armatei în cadrul administrației. În 15 aprilie 1718 a fost numit, prin decret imperial, general comandant al Banatului. În 29 iunie 1734, a căzut în bătălia pentru castelul Crocetta, în apropiere de Parma. Este înmormântat în catedrala din Reggio Emilia (Italia).
După lupta de la Zenta a primit în 1697 gradul de Maior. A luptat în bătălia de apărare a Vienei contra invaziei otomane din 1683, în Ungaria (1684–90), în Italia (1701) cu decorație, în 1702 a comandat un regiment de Cuirasieri pe Rin, a luptat împotriva invaziei franceze a Renaniei, în 1701-1702 a ajuns la Cremona prizonier ai armatei franceze, fiind numit apoi Locotenent-Feldmareșal. A eliberat în 1706 localitatea Landau (Palatin) de sub ocupație franceză. În lupta contra otomanilor din 1716 a contribuit la victorie, acoperind asediul Timișoarei în 1716 și a luat parte la asediul Belgradului in 1717 cu decorație, a fost comandant în 1718 în războiul dintre Austria și Spania în Sicilia. În 1719 a devenit general comandant în Italia. Din 1720 a fost guvernator administrativ al Banatului unde și-a făcut renume în reconstrucția și cultura Banatului. În 1733, ca Feldmareșal, a preluat comanda supremă a armatei imperiale în Italia. A murit în 29 iunie 1734, în timpul unui atac asupra castelului fortificat Crocetta, în apropiere de Parma.
În 3 august 2009, cu ocazia zilei Timișoarei, a fost dezvelit un bust al său, situat în Parcul Central.
Imagini cu edificiile respective pot fi găsite pe pagina Direcției de Monumente Istorice Timișoara Arhivat în , la Wayback Machine., la secțiunea "Arhitectură", poziția 130 respectiv 170.
|titlelink=
(ajutor)