Wiki90: Enciclopedia stilului anilor 90 pe web
În lumea de astăzi, Nicolae Drăganu a devenit o temă recurentă care a captat atenția societății în ansamblu. Fie ca urmare a progreselor tehnologice, a schimbărilor culturale sau a evenimentelor istorice, Nicolae Drăganu a dobândit o relevanță fără precedent. De la impactul său asupra economiei până la influența asupra politicii și a vieții de zi cu zi a oamenilor, nu există nicio îndoială că Nicolae Drăganu a generat dezbateri și reflecție în toate domeniile. În acest articol, vom explora în profunzime diferitele aspecte și consecințe ale Nicolae Drăganu, precum și diferitele poziții care există cu privire la acesta.
Membru titular al Academiei Române |
---|
Nicolae Drăganu | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 18 februarie 1884 Zagra, Bistrița-Năsăud, Austro-Ungaria |
Decedat | 18 decembrie 1939 Cluj, Regatul României |
Înmormântat | Cimitirul Hajongard din Cluj |
Copii | Tudor Drăganu |
Cetățenie | România |
Religie | Biserica Română Unită cu Roma |
Ocupație | filolog istoric literar lingvist |
Limbi vorbite | limba română |
Primar al Municipiului Cluj | |
În funcție din 1933 – 1938 | |
Precedat de | Victor Deleu |
Succedat de | Laurian Gabor |
Premii | Ordinul Coroana României Ordinul național „Steaua României” Ordinul Leului Alb Crucea de Merit |
Alma mater | Universitatea „Eötvös Loránd” din Budapesta |
Profesie | Filolog |
Modifică date / text |
Nicolae Drăganu (n. 18 februarie 1884, Zagra, comitatul Bistrița-Năsăud – d. 18 decembrie 1939, Cluj) a fost un filolog, lingvist, istoric literar român și deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.. A fost tatăl juristului Tudor Drăganu (1912-2010).
A fost fiul Dochiei (născută Manu) și al lui Teodor Drăganu, învățător. După absolvirea școlii „triviale” din comună, urmează Gimnaziul Superior Fundațional din Năsăud (1902). Bursier din fondurile grănicerești, studiază, din 1902 până în 1906, filologia clasică și limba română la Universitatea din Budapesta. Doctor în filologie română cu teza Compunerea cuvintelor românești (1906). Obține atestatul în limba și literatura latină, greacă și română, fiind promovat profesor ordinar la liceul din Năsăud. Este abilitat ca docent la Universitatea din Cluj (1916), iar după Marea Unire participă la reorganizarea acesteia. Profesor de limba și literatura română veche la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj. Face parte din colectivul Muzeului Limbii Române, întemeiat de Sextil Pușcariu, la Cluj, în 1919, unde participă la elaborarea Dicționarului limbii române. Preocupări de filologie, lexicologie, onomastică, sintaxă și istorie literară. Decan al Facultății de Litere, apoi rector al Universității Regele Ferdinand din Cluj.
A participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 în calitate de delegat al Gimnaziului superior fundațional din Năsăud.. Între 1933-1938 a fost primar al municipiului Cluj.